Căldarea cu perle, vărsată la 2.000 de metri

Într-o vale imensă, pe care localnicii o ştiu drept căldarea lacurilor, la capătul a şase ore de mers prin abruptul Parâng, te aşteaptă Lacul Gâlcescu şi aproape alte zece lacuri mai mici. Dar până să ajungi acolo, trebuie să te pui bine cu Păpuşa, să nu subestimezi Cărbunele şi să mai înveseleşti puţin Mohorul.



Drumul nostru porneşte însă tocmai din Rânca, staţiune montană foarte populată care leagă trei judeţe: Vâlcea, Gorj şi Hunedoara. Prin '92, pe aici nu găseai decât vreo două-trei vilişoare şi imensa cabană a Armatei, cocoţată pe un dâmb întârit cu un zid de piatră.

La Rânca poţi lua o burtă bună de zmeură (dacă vii în lunile iulie şi august) şi - deşi mai bine aş scrie "sau" - o bere, la 5 lei sticla. În zare, vezi semeaţa şi piramidala Păpuşa. Totuşi, dacă te-ai abate din drumul spre Gâlcescu şi ai urca pe acest vârf, ai fi mirat să afli că aici e un imens platou, pe care ai puteai trasa lejer un teren de fotbal.

Vara, dacă ai noroc de iarbă umedă, pune o plasa sub fund şi lasă-te la vale pe derdeluşul verde care te va aduce din nou pe drumul spre lac. Eşti încă pe un drum larg, de maşină, cu creasta muntoasa în dreapta şi cu valea în stânga, loc de unde poţi vedea că Rânca musteşte de vile, care mai de care mai etajate şi mai avântate în pădurea de brad care se vede nevoită să le suporte.

LACUL GÂLCESCU, marea "vedetă" a zonei

Te desparţi de drumul larg abia când vezi în faţa ta două vârfuri: în dreapta, stă unul cu o potecă de urcare tare neprietenoasă şi cu o cruce în vârf, iar la stânga şade un colos rotofei. Primul e Cărbunele, al doilea - Mohorul. Nici nu ai ştii pe care să îl traversezi, unul fiind al naibii de abrupt şi al doilea drăcesc de lung. Din "fericire", nu trebuie să îţi pui o astfel de întrebare: trebuie să le baţi la picior pe amândouă. După ce sui Cărbunele, de multe ori mergând în patru labe, te aşteaptă o şa lungă, care te duce în valea din faţa Mohorului.

Cum înaintezi spre vârful Mohorului simţi brusc nevoia să îţi mai iei un hanorac pe tine şi nici pelerina nu ar fi de aruncat, ploaia fiind de-a casei în zonele înalte. Din patru în patru câini lăţoşi, vei întâlni câte un cioban total dezinteresat de elementul timp. Toţi îţi vor spune că vei ajunge la Gâlcescu în cam o oră, deşi mai sunt minimum două ceasuri şi jumătate.

După ce ai trecut de ultimul vârf, vei avea de străbătut o creastă lină şi liniştitoare, unde nu te poţi abţine de la un popas.

Complexul glaciar se vede perfect de pe creastă, cu un lac mai mic care se varsă în marele Gâlcescu printr-un pârâiaş vesel. Alte lăculeţe cu aspect de iaz se văd în zonă, unde singurii arbuşti care au crescut sunt scunzii jnepi şi ienuperi, adaptare la vântul puternic de aici. Până jos, vei trece pe lângă o limbă lunguiaţă de zăpadă, care rezistă aici aproape tot timpul anului.

Păstrăvii sunt pregătiţi să te păcălească

Lacul se întinde pe 3,2 hectare, fiind cel mai mare iezer glaciar din zona Gorjului. Este destul de frig aici, deoarece eşti la o altitudine de peste 1.900 de metri. Lacul are două maluri largi pe care poţi pune cortul liniştit. Totuşi, este de preferat largul platou din stânga lacului, acolo unde parapetul muntos este mai aproape şi te protejează mai bine de vânt. Prin ape se văd fâşneţii de păstrăvi, care îţi vor păcăli undiţa. Pescarii l-au numit deja cel mai parşiv peşte........

Sursa: EVENIMENTUL ZILEI