
poze 26.11.2010Foto: JURNALUL NATIONAL


Pensiuni Ranca, Hotel Ranca, Cabane Ranca, vila Ranca, Casa Montana, Statiunea Ranca, Cazare Ranca, MTB, Maraton, TransAlpin Bike, Ranca harta, Rinca, schi si snowboard, Parang, stiri ultima ora Ranca, vremea Ranca,Ranca poze, foto Ranca, despre Ranca, descriere statiune, DN67C, Transalpina, Trasee turistice Ranca, Rafting, alpinism, escalada,tiroliana, offroad
Tranzitarea dinspre Rânca spre Voineasa a celei mai înalte şosele din România "Transalpina" va fi permisă încă cel puţin două săptămâni.
Oficial închiderea drumului era prevăzută, ca şi în cazul Transfăgărăşanului, pe 1 noiembrie, a declarat directorul de la Drumuri Naţionale Vâlcea, Eugen Mănescu, citat de Agerpres.
"Potrivit prognozei meteo nu vor fi ninsori cât de curând, mai mult de atât noi avem lucrări aici, aşadar pe sectorul Vâlcea se circulă şi din câte ştiu şi pe sectorul Gorj. De altfel, circulaţia din Obârşia Lotrului spre Petroşani rămâne la fel, încă, deschisă", a mai afirmat Eugen Mănescu.
Transalpina este cea mai înaltă şosea din România, având punctul maxim de altitudine în Pasul Urdele, la 2.145 metri, şi traversează sectorul montan al Munţilor Parâng din judeţele Gorj, Vâlcea, Sibiu.
sursa: evz

Credincioşii au luat lumină şi paşte de la Biserica de la Rânca, situată la cota 1.650.
Un preot a oficiat slujba de Paşti pentru cei care au ales să fie de Înviere în Munţii Parâng, unde zăpada a fost din belşug.
Peste o mie de persoane au petrecut sărbătorile pascale la cota 1.650, în zona montană Rânca. Amatorii de sporturi de iarnă şi de senzaţii tari pe pârtie au ales să fie de Paşti în Parâng şi nu au greşit când şi-au făcut rezervări la pensiunile şi cabanele de la cota 1.650. Cu o zi înainte de sărbători, la Rânca a nins, iar stratul de zăpadă pe pârtia principală a măsurat 70 de centimetri.
Spre bucuria celor mici, dar şi a adulţilor s-a putut schia în condiţii perfecte, atât sâmbătă, cât şi duminică şi luni, mai ales că instalaţiile de teleschi au funcţionat în permanenţă, iar aglomeraţia a lipsit. Astfel, cei care nu s-au săturat de zăpadă, în ciuda sezonului de iarnă foarte lung au putut să profite de cele câteva zile libere şi să urce în Parâng, unde cabanierii şi personalul localurilor din zonă au fost gazde perfecte, pregătind mâncăruri specifice sărbătorilor pascale. Nu au lipsit ouăle roşii, cozonacii, dar şi drobul de miel.
Atmosferă de sărbătoare
Biserica de la Rânca a fost neîncăpătoare în Noaptea de Înviere, peste 70 de turişti fiind prezenţi în lăcaşul de cult pentru a lua lumină şi paşte. Cu lumânările aprinse, credincioşii au plecat înspre cabane, asigurând o atmosferă de sărbătoare pe străduţele de la Rânca.
„Chiar a fost foarte mulţă linişte şi cei care au dorit să aibă parte de o atmosferă destinsă de sărbători au venit la Rânca. S-a petrecut ca de obicei şi în cabane şi pe pârtie. Slujba de la Biserica din zonă a fost foarte frumoasă şi parcă au fost credincioşi mai mulţi ca altă dată. Au venit şi au luat şi lumină şi paşte şi toată lumea a fost mulţumită de faptul că a fost oficiată o slujba la Rânca şi nu au mai coborât la bisericile din Novaci.
Nici pe pârtii nu au fost probleme, iar cei care şi-au pus schiurile au putut aprecia cum se cuvine calitatea zăpezii. A şi nins uşor sâmbătă şi s-a aşezat un strat de zăpadă. Nici nu se putea mai bine decât atât. Deocamdată, la Rânca e tot iarnă, deşi unii s-au săturat de zăpadă, aici încă se poate schia în condiţii bune”, a menţionat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Salvamontiştii au avertizat că pericolul producerii unor avalanşe este de gradul patru din cinci.
În staţiunea montană Rânca, temperatura poate atinge astăzi şi 18 grade Celsius, iar la peste 1 800 de metri altitudine, pe versanţii estic şi vestic ai Vârfului Păpuşa, există pericol ridicat de producere a avalanşelor. „E cald şi la peste 1 800 de metri e pericol de avalanşe de gradul 4 din 5. Temperatura de 18 grade şi stratul de zăpadă veche peste care a nins în ultimele două săptămâni cel puţin un metru şi jumătate sunt cauzele care pot detemina aceste avalanşe. Noi am pus panouri de avertizare pe mai multe trasee şi îi rugăm pe turişti să ţină cont de ele“, spune şeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Ultima avalanşă cu urmări grave a avut loc în urmă cu 12 ani, când un turist şi-a pierdut viaţa pe versantul vestic al Vârfului Păpuşa.
