Căldarea cu perle, vărsată la 2.000 de metri

Într-o vale imensă, pe care localnicii o ştiu drept căldarea lacurilor, la capătul a şase ore de mers prin abruptul Parâng, te aşteaptă Lacul Gâlcescu şi aproape alte zece lacuri mai mici. Dar până să ajungi acolo, trebuie să te pui bine cu Păpuşa, să nu subestimezi Cărbunele şi să mai înveseleşti puţin Mohorul.



Drumul nostru porneşte însă tocmai din Rânca, staţiune montană foarte populată care leagă trei judeţe: Vâlcea, Gorj şi Hunedoara. Prin '92, pe aici nu găseai decât vreo două-trei vilişoare şi imensa cabană a Armatei, cocoţată pe un dâmb întârit cu un zid de piatră.

La Rânca poţi lua o burtă bună de zmeură (dacă vii în lunile iulie şi august) şi - deşi mai bine aş scrie "sau" - o bere, la 5 lei sticla. În zare, vezi semeaţa şi piramidala Păpuşa. Totuşi, dacă te-ai abate din drumul spre Gâlcescu şi ai urca pe acest vârf, ai fi mirat să afli că aici e un imens platou, pe care ai puteai trasa lejer un teren de fotbal.

Vara, dacă ai noroc de iarbă umedă, pune o plasa sub fund şi lasă-te la vale pe derdeluşul verde care te va aduce din nou pe drumul spre lac. Eşti încă pe un drum larg, de maşină, cu creasta muntoasa în dreapta şi cu valea în stânga, loc de unde poţi vedea că Rânca musteşte de vile, care mai de care mai etajate şi mai avântate în pădurea de brad care se vede nevoită să le suporte.

LACUL GÂLCESCU, marea "vedetă" a zonei

Te desparţi de drumul larg abia când vezi în faţa ta două vârfuri: în dreapta, stă unul cu o potecă de urcare tare neprietenoasă şi cu o cruce în vârf, iar la stânga şade un colos rotofei. Primul e Cărbunele, al doilea - Mohorul. Nici nu ai ştii pe care să îl traversezi, unul fiind al naibii de abrupt şi al doilea drăcesc de lung. Din "fericire", nu trebuie să îţi pui o astfel de întrebare: trebuie să le baţi la picior pe amândouă. După ce sui Cărbunele, de multe ori mergând în patru labe, te aşteaptă o şa lungă, care te duce în valea din faţa Mohorului.

Cum înaintezi spre vârful Mohorului simţi brusc nevoia să îţi mai iei un hanorac pe tine şi nici pelerina nu ar fi de aruncat, ploaia fiind de-a casei în zonele înalte. Din patru în patru câini lăţoşi, vei întâlni câte un cioban total dezinteresat de elementul timp. Toţi îţi vor spune că vei ajunge la Gâlcescu în cam o oră, deşi mai sunt minimum două ceasuri şi jumătate.

După ce ai trecut de ultimul vârf, vei avea de străbătut o creastă lină şi liniştitoare, unde nu te poţi abţine de la un popas.

Complexul glaciar se vede perfect de pe creastă, cu un lac mai mic care se varsă în marele Gâlcescu printr-un pârâiaş vesel. Alte lăculeţe cu aspect de iaz se văd în zonă, unde singurii arbuşti care au crescut sunt scunzii jnepi şi ienuperi, adaptare la vântul puternic de aici. Până jos, vei trece pe lângă o limbă lunguiaţă de zăpadă, care rezistă aici aproape tot timpul anului.

Păstrăvii sunt pregătiţi să te păcălească

Lacul se întinde pe 3,2 hectare, fiind cel mai mare iezer glaciar din zona Gorjului. Este destul de frig aici, deoarece eşti la o altitudine de peste 1.900 de metri. Lacul are două maluri largi pe care poţi pune cortul liniştit. Totuşi, este de preferat largul platou din stânga lacului, acolo unde parapetul muntos este mai aproape şi te protejează mai bine de vânt. Prin ape se văd fâşneţii de păstrăvi, care îţi vor păcăli undiţa. Pescarii l-au numit deja cel mai parşiv peşte........

Sursa: EVENIMENTUL ZILEI

“Calea Regelui” leagă Oltenia de Ardeal

Ultima reabilitare a celui mai înalt drum alpin din România a fost făcută de nemţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De mai bine de 60 de ani, pavajul şi podurile drumului se degradează continuu. Numai un sfert din şoseaua care străbate munţii Parâng e asfaltată.

Ca să ajungă la cetăţile dacice din zona Orăştie, ostaşii lui Traian au construit Transalpina în anul 101 e.n. Aşa a început povestea unei căi de legătură între două zone ale României, un periplu ce-ţi taie răsuflarea prin frumuseţea şi puritatea peisajelor.

Pe unele porţiuni Transalpina este un adevărat test de anduranţă pentru maşini şi un test de rezistenţă şi îndemânare pentru şoferii care se încumetă să treacă printre bolovani ascuţiţi sau să ţină linia dreaptă pe marginea prăpăstiilor. Traseul este mai uşor de străbătut cu bicicleta sau cu motocicleta.

DN 67C este cel mai înalt drum alpin din ţara noastră, cunoscut de unii şi sub denumirea de „Calea Regelui”, pentru că a fost reconstruit în perioada interbelică de Regele Carol al II-lea. După reconstrucţia din anul 1933, a mai avut loc o reabilitare a drumului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când nemţii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. Din păcate, de atunci nimeni nu a mai pus vreo piatră în pavajul acestei căi de acces.

De nota 10

„Botezată DN 67C, această şosea face legătura între Novaci şi Sebeş. Este un traseu foarte puţin cunoscut, care pe alocuri urcă la peste 2.000 de metri – Pasul Urdele (2.141 metri), însă este extrem de frumos şi sălbatic.

Dacă Transfăgărăşanul este, după părerea mea, de nota 9, Transalpina merită cu siguranţă un mare 10 pentru peisaje, aventură şi mister. Şoseaua a fost construită şi pietruită de nemţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. De atunci, drumul a fost foarte puţin întreţinut, iar pavajul şi podurile s-au degradat.

Azi, şoseaua mai este asfaltată în proporţie de 25%. Accesul se poate face fie din Novaci sau Sebeş, fie prin Valea Oltului-Brezoi-Voineasa-Vidra-Obârşiile Lotrului”, povesteşte Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

De obicei, turiştii care ajung în zona Gorjului merg pe Transalpina până în staţiunea montană Rânca şi uită să se întrebe ce mai urmează după această oprire. Transalpina ocoleşte Vârful Păpuşa, apoi, aventurierii au impresia că au ajuns printre nori.

Cel mai înalt punct al drumului este Pasul Urdele, care atinge înălţimea de 2.141 de metri. Vârful muntelui îţi dă ameţeli, norii se plimbă deasupra ta şi ai senzaţia că eşti stăpân peste tot ţinutul. Culorile şi nuanţele toamnei îşi umplu sufletul de linişte, câte o pasăre răpitoare brăzdează albastrul infinit al înaltului.

Verde puternic, roşu mestecăniu, verde-gălbui sau albastru plin de peştii unui râu sunt doar câteva dintre minunăţiile întâlnite pe acest „Drum al Regelui”. Iarna începe să-şi facă simţită prezenţa, se zăresc în depărtare câteva pete de un alb strălucitor.

Lacul Gâlcescu, o minune a naturii şi a Gorjului


În zona Transalpina există mai multe lacuri glaciare, dintre care cel mai cunoscut este Lacul Gâlcescu. Cu o suprafaţă de 3,2 hectare, Lacul Gâlcescu este cel mai întins iezer glaciar din zona Gorjului. Adâncimea maximă este de zece metri. Se află la o altitudine de 1.950 metri şi este populat natural cu peşti.

Rezervaţia naturală din jurul lacului protejează rarităţi precum floarea-de-colţ şi bujorul sălbatic. Numele lacului vine de la poteca încâlcită printre jnepi şi ienuperi care duce la lac, loc de unde izvorăşte râul Lotru. Fauna abundentă nu a făcut necesară popularea artificială a Lacului Gâlcescu.

Drumul se poate parcurge în circa cinci ore de la staţiunea montană Rânca peste Zănoaga Iezer, prin Pasul Urdele.
Un alt obiectiv turistic spectaculos este Cascada Dracilor, de 12 metri înălţime. Aici se poate ajunge foarte uşor de la Cabana Obârşia Lotrului, situată la zece minute de mers pe jos de cascadă.

De asemenea, la mai puţin de o oră de mers pe jos de la Cabana Obârşia Lotrului spre Rânca se află Lacul Iezerul, aşezat la 1.900 de metri altitudine, aproape de Izvoarele Gilortului. Iezerul are o suprafaţă de trei hectare şi o adâncime de 1,5 metri.

Sursa : Ecomagazin