marți, 9 decembrie 2008

Ranca Alpina cota 2000 plus

resorts Blogs - Blog Catalog Blog Directory

Pentru a vedea poze de la Ranca din noaptea de 11 martie 2009 - ora 02.35 A.M. (luna plina ) dati click pe link: Poze luna plina la Ranca

Pentru a vedea poze de la Ranca din vara 2009 dati click pe link: Poze vara la Ranca

Pentru a vedea poze de la Ranca din iarna 2009 dati click pe link: Poze iarna la Ranca

Pentru a vedea poze de pe Transalpina si Lacul Galcescu dati click pe link: Poze de pe Transalpina si Lacul Galcescu

Singura zonă cu potenţial pentru turismul de iarnă şi schi ce deţine amenajări turistice este zona Novaci –Baia de Fier cu versanţi pe zonă de pajişti montane, expuşi spre sud-vest în calea unor mase de aer mai umede cu precipitaţii bogate sub formă de zăpadă şi temperaturi mai scăzute pentru altitudini de 1400 m-1600 m, optime pentru o staţiune de acest tip. Celelalte zone fie nu beneficiază de expunere asemănătoare, fie sunt zone acoperite cu vegetaţie forestieră, prezintă abrupturi sau pante prea accentuate, sau lipsesc zonele de platou.
Situată pe unul dintre platourile Munţilor Parâng (1600 m. altitudine), la 18 kilometri de oraşul Novaci şi 63 kilometri depărtare de Targu-Jiu, localitatea Rânca a cunoscut o dezvoltare rapidă. După ce în urmă cu şase ani a fost montată o instalaţie de teleschi, din anul 2004 una dintre cele două pârtii deţine şi nocturnă. La Rânca există deja trei hoteluri de trei stele. Prin vilele şi casele de odihnă construite în ultimii ani, Rânca a fost transformată într-un adevărat oraş-staţiune.
În portofoliul de proiecte Phare 2005-2006 pe linie de dezvoltare/modernizare a infrastructurii turistice s-a aflat şi proiectul Consiliului Local Novaci privind dezvoltarea integrată prin optimizarea domeniului schiabil şi a sistemului de colectare-epurare a apelor uzate menajere în zona turistică precum şi amenajarea unei reţele de transport pe cablu, investiţie estimată la circa 4,6 milioane de euro.
Pentru a fi exploatată în condiţii de eficienţă, sunt necesare investiţii în infrastructură şi construirea de noi pârtii de schi şi sisteme de transport pe cablu. Investiţiile pot fi realizate prin parteneriat public-privat în condiţiile în care terenurile pentru noi facilităţi sunt în proprietate privată. Dezvoltarea turismului montan este în mare parte frânată şi de situaţia proprietăţii terenurilor, o proprietate fragmentată sau de multe ori comună (a obştilor săteşti). Modernizarea staţiunii Rânca va fi posibilă doar odată cu o deschidere mai mare a comunităţilor locale către dezvoltarea montană. Acest lucru este posibil prin campanii de convingere a deţinătorilor de terenuri pentru a investi în turism sau a vinde aceste terenuri către investitori.
Posibilităţi de amenajare a domeniului schiabil Rânca-Corneşu Mare*

Niciun comentariu: