Iubitor de ţară şi de ţărani" îl caracteriza Nicolae Iorga pe Dumitru Brezulescu, un tânăr care, în 1902, la numai 22 de ani, a reuşit să unească satele gorjene într-un proiect transformat, peste ani, în cea mai mare bancă populară a României interbelice. Din banii strânşi la început s-a cumpărat pământ, pentru împroprietărirea ciobanilor de sub munte, apoi s-au construit o hidrocentrală, la Novaci, şi primele cinci cabane din viitoarea staţiune Rânca.
Ne-am dus în oraşul Novaci, din judeţul Gorj, să-l căutăm pe inginerul Gheorghe Cuţuliga, la recomandarea specialiştilor Muzeului de Istorie din Târgu Jiu. Casa lui adăposteşte o colecţie de nepreţuită valoare - fotografii de epocă, documente. Acest om a fost prieten cu un descendent al familiei Răduţescu, din localitate. Familia aceasta a luat în grijă, în 1884, un puşti de numai 4 ani, rămas orfan, care se născuse în satul Hilişeşti, nu departe de Novaci. Băiatul se numea Dumitru Brezulescu.
Banca Populară „Gilortul"
După şcoala primară, în Novaci, şi gimnaziul în Târgu Jiu, băiatul ajunge la un liceu din Drobeta Turnu-Severin. „Era cel mai bun elev al liceului", ştie din arhive Gheorghe Cuţuliga. La o serbare a elevilor din toată ţara, organizată în Bucureşti, la Ateneul Român, Brezulescu este ales, din partea şcolii sale, să ţină o cuvântare în faţa regelui Carol I. A smuls ropote de aplauze. Regele a vrut să-l cunoască, felicitându-l pentru talentul său oratoric. Dumitru va urma cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, după care va pleca la Sorbona pentru doctorat. Pe parcursul studenţiei bucureştene face cunoştinţă cu Spiru Haret, care îl va susţine, din poziţia sa în stat, în ceea ce tânărul dorea să facă în Gorjul natal - o bancă populară. Era în acea perioadă o mare problemă pentru ţăranii care doreau să-şi dezvolte gospodăriile: nu aveau de unde să împrumute bani, decât de la cămătari, dobânda ajungând chiar şi la 120%.
De aceea existau, în diverse locuri din ţară, aproximativ 200 de bănci populare, organizate de comunităţile locale, unde lumea îşi depunea economiile, iar cei care aveau nevoie de bani se împrumutau, cu dobânzi accesibile. Student fiind, la numai 22 de ani, Brezulescu organizează în Novaci, în ziua de 6 ianuarie 1902, o adunare populară, sprijinit de primarul localităţii, Ion Prătăşescu, şi de un localnic înstărit: Fane Bocşa. Iată câteva dintre cuvintele pe care tânărul le-a rostit atunci mulţimii: „Nu aşteptaţi mila adesea necurată şi mereu înjositoare, de la alţii".
Câteva zile după aceea, pe 13 ianuarie, Ministerul Instruc-ţiunii Publice dă cale liberă tânărului să organizeze ceea ce urma să se numească Banca Populară „Gilortul". Nume dacic, susţin unii despre Gilort - un râu care izvorăşte din Masivul Parâng, traversează Novaciul şi se varsă în Jiu.
.......................
Naşterea Transalpinei
N-a pierit, în schimb, unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte la care visase Brezulescu. Banca pe care el a creat-o solicită, în 1934, noului premier al României, Gheorghe Tătărăscu, să susţină construirea drumului peste Parâng. Cu atât mai mult cu cât şeful Guvernului era oltean, născut în Craiova. Merită semnalat că directorul de atunci al „Gilortului" era Ion Giurgiulean, un învăţător din Novaci. El fusese sprijinit, la vremea copilăriei, cu o bursă de studii. Una din bursele oferite de Brezulescu. Cert e că premierul vine, în acelaşi an, la Novaci, unde se organizează o adunare populară, în locul numit Plaiul Mare. El le-a vorbit oamenilor despre importanţa acestei lucrări strategice, idee sprijinită şi de Casa Regală a României. Sutele de ţărani, îmbrăcaţi de sărbătoare, au aclamat. Trebuie să precizăm că avem azi în faţa noastră un martor al acelui eveniment, pe gazda noastră, inginerul Cuţuliga, care avea 10 ani în 1934. Aşa că, de data asta, nu ne mai povesteşte din documente, ci chiar cele văzute de el, cu 76 de ani în urmă.
„Am fost la acea adunare, l-am văzut pe Tătărăscu, nu poţi uita aşa ceva niciodată", ni se confesează bărbatul.
Galop peste Parâng
După ce şi-a încheiat discursul de la poalele Parângului, Tătărăscu s-a urcat pe un cal şi alături de alţi 40 de ciobani, şi ei călare, au pornit în galop spre munte, să viziteze traseul viitorului drum. Banii pentru această investiţie au fost daţi atât de guvern, cât şi din subscripţii publice. Nu există însă nici o referinţă la suma exactă. Se ştie doar că fondurile au fost administrate de Banca „Gilortul". Organizarea şantie-rului a început în 1934. Din satele gorjene s-au înscris 800 de bărbaţi. Se pare că tot atâţia şi de cealaltă parte a muntelui, din Alba. Salariile erau foarte bune - e singura informaţie certă, pentru că din nou lip-seşte concreteţea cifrelor. A fost trimisă în zonă şi o unitate de geniu. Lucrarea a pornit în acelaşi an, din două puncte, în paralel - din Gorj, de la Novaci, şi din Alba, de la Sebeş. Prima lovitură de târnăcop a dat-o chiar premierul României. Poate nu întâmplător târnăcopul. A fost principala unealtă care a dat atunci munţii la o parte, să facă loc Transalpinei.
.............
Continuare... :
