Pasiunea pentru munte a lui Vasile Mitroi este veche, din copilărie când a câştigat un concurs de săniuţe chiar la Rânca. Pe atunci nu ştia însă că staţiunea, aproape pustie în perioada aceea, va ajunge la dezvoltarea de acum, acest lucru datorându-i-se în cea mai mare parte.
Totul a început în 1982 când a devenit membru fondator al Clubului montan Columna deşi pe atunci nici nu se vorbea de turismul montan în Gorj. A absolvit o şcoală de ghizi montani la Izvorul Mureşului în 1983 şi tot atunci a început să se contureze echipa Salvamont Gorj.
A început prina fi cabanier la Rânca
În Rânca a ajuns după ce a a văzut un anunţ în ziar că se caută cabanier. „Pe atunci lucram la Termocentrala Rovinari şi cochetam cu cei de la OJT care aveau un beby schi aici la munte iar eu fiind electrician le montasem acea instalaţie. Am mers atunci la fostul director al OJT, m-au acceptat şi m-am mutat aici” povesteşte Vasile Mitroi care a ajuns în Rânca atunci când nu erau nici zece cabane în zonă şi Unitatea Militară: „Am transformat Rânca dintr-o staţiune cu turism de vară în staţiune de iarnă prin simplul fapt că m-am mutat aici. Toţi cabanierii funcţionau vara în Rânca şi iarna coborau la Novaci.” După ce s-a mutat la Rânca a preluat beby schiul şi l-a modernizat atunci începând practic schiul la Rânca: „Până atunci nu se auzise de turism de iarnă. Cea mai mare staisfacţie a mea era că numele meu se lega de staţiunea Rânca, ori că se spunea că merg la Mitroi sau la Rânca era acelaşi lucru.”
A montat primul teleschi din staţiune
Teleschiul l-a construit cu o firmă din Braşov, în 1987, deşi acesta trebuia iniţial să fie amplasat la Lainici. „Proiectantul auzise de mine, fiind fondator la Salvamnont şi m-a chemat la Lainici să proiecteze acest teleschi undeva lângă Mănăstire. Eu le-am explicat că e o mare greşeală, pentru că acolo domeniul schiabil rezistă maxim trei săptămâni pe an. I-am adus la Rânca pe 4 aprilie 1987 şi când au văzut atunci că încă e zăpadă au zis că aici îl vor monta şi aici a rămas” povesteşte Vasile Mitroi care între timp a cumpărat de la fostul OJT instalaţia de transport şi a modernizat-o, construind şi alte două instalaţii de acelaşi gen şi o cabană la baza pârtiei, acolo unde există şi un modern centru de închiriere a echipamentului pentru schiori. Acum este administrator al propriei firme dar lucrează zilnic pe pârtie pentru a asigura buna funcţionare a teleschiului: „Am fost şi instructor de schi pentru că noi ne facem practic aici meseria pe schiuri. Merg zilnic pe pârtie, de dimineaţă să organizez oamenii care lucrează la teleschi, după care plec pe traseu pentru că nu turiştii nu sunt disciplinaţi. Ordinea de pe pârtie este asigurată de cei de la Salvamont care au serviciu de permanenţă dar trebuie să fim şi noi atenţi. În plus trebuie să le explicăm celor care nu au mai schiat cum să urce cu teleschiul pentru că nu e foarte simplu.”
SURSA: ADEVARUL DE SEARA
2 comentarii:
În cercul meu de prieteni există o persoană care a ales să fie un downshifter şi îşi asumă această alegere, cu tot ce înseamnă ea. La început ne părea un ciudat, un "fenomen" contrar tuturor obiceiurilor noastre pentru că nu se mai uita la TV, se mulţumea să câştige mai puţini bani, se bucura de micile plăceri ale vietii - drumeţii la munte, o plimbare în parc într-o zi însorită, un film bun - lucruri care nouă ni se păreau banale şi pe care nu le mai savuram.
Iniţial nu înţelegeam care este sensul, ce câştigă din această abordare. Chiar l-am bănuit să vrea să fie altfel, mai special, însă am descoperit că îşi dorea numai să fie liniştit, sa facă acele lucruri care îi aduc satisfacţie, să nu fie înregimentat într-un sistem care te alienează. Ultimul lucru care îl interesa era ce cred alţii despre el. Încetul cu încetul l-am înţeles şi apoi l-am apreciat şi acum dorim să fim ca el. Cred că majoritatea românilor au aceeaşi percepţie faţă de fenomenul de downshifting pe care am avut-o şi eu iniţial, când am fost pusă faţă în faţă cu acest gen de comportament, detaliat mai sus. Mai cred că noi, oamenii, adoptăm această schimbare din păcate numai în momentul în care se întâmplă ceva negativ, de regulă pierderea sănătăţii fizice. Atunci conştientizăm ce este important cu adevărat şi renunţăm, în mare parte, la această goană nebună după "a avea".
- Downshiftingul este un fenomen, o filosofie de viaţă, apărută la începutul anilor '90 şi care presupune alegerea unui stil de viaţă bazat pe plăcerile simple, accesibile şi negarea ideii de materialism, a goanei după avere şi îmbogăţire - toate acestea derivate clar, din societatea de consum în care trăim. Fenomenul este cunoscut şi în România - poate mai curând sub denumirea de "work/life balance".
Într-o societate cum este cea românească, în care alegem "de bună voie şi nesiliţi de nimeni" să devenim sclavi ai băncilor şi ai societăţilor de împrumut - şi toate astea pentru o casă, o maşină, un cuptor cu microunde - consider că un astfel de fenomen, deşi probabil cunoscut, este totuşi foarte puţin însuşit şi aplicat. Şi până la urmă, nu cred că trebuie neapărat să cunoşti definiţia "downshiftingului" sau să auzi de fenomenul acesta, ca să alegi să îţi trăieşti viaţa şi să te bucuri de ea!
În plus, multe companii cultivă acest stil de viaţă, având în vedere că sunt destui şefi care privesc cu ochi foarte buni şi încurajează orele suplimentare. Am o prietenă care nu îndrăznea să se ridice de pe scaun, până când şefa ei (care nu avea familie şi aparent nici altă viaţă în afară de cea de la birou) nu îşi lua geanta să plece. Şi lucrul acesta nu se întâmpla, de obicei, înainte de ora 21.00. Iar dacă vrei să avansezi, să faci carieră şi să ai un salariu mai bun...
Pe de altă parte, aud şi "poveşti de succes" ale unor companii din străinătate unde la ora 18.00 se închide sistemul şi nimeni nu mai poate, nici dacă vrea, să stea peste program. Pun pariu că aceeaşi companie, dar cu sediul în România, nu închide sistemul tot la ora 18.00. Concluzia o putem trage singuri.
Trimiteți un comentariu